| Home | Referate OK |
|
||
|
|
|
|
|
Irineu ProtcencoIrineu Protcenco, din botez Ivan Protcenco (n. 8 mai 1888, satul Nova Pavlenko, din apropiere de orasul Harkov, astazi in Ucraina - d. 23 august 1953, Manastirea Sihastria) a fost un renumit pictor bisericesc roman de origine ucraineana. Studii si viata in refugiuIrineu Protcenco s-a nascut la data de 8 mai 1888, in satul Nova Pavlenko, din apropierea orasului Harkov (astazi in Ucraina), primind la botez numele de Ivan. Provenea dintr-o familie de nobili (parintii sai se numeau Samson si Evdochia). Tanarul Ivan a fost atras de mic copil de pictura, specializandu-se in realizarea de portrete.Dupa cum afirma parintele Paisie Olaru de la Manastirea Sihastria care l-a cunoscut, Ivan dorea sa picteze si icoane, dar nu reusea sa zugraveasca chipurile sfintilor. O calugarita i-a oferit o reteta care l-a ajutat sa-si imbunatateasca tehnica de lucru. "Daca vrei sa pictezi icoane frumoase, sa te spovedesti mai des, sa postesti, sa te rogi mai mult si vei picta icoane a caror frumusete nu este din lumea aceasta". Tot parintele Paisie afirma in cartea sa ca Ivan Protcenco a respectat indemnul calugaritei: nu manca niciodata pana la orele 15-16 ale zilei, tinea post negru si se ruga permanent. In timp ce picta, el nu vorbea cu nimeni si nu accepta sa se vorbeasa nici sub schele, in biserica. Parintele Paisie isi aminteste ca a urcat odata pe schele, pentru a-l vedea de aproape cum picteaza, iar Protcenco i-a spus urmatoarele: "Daca ai venit, eu nu mai pot picta!" si se pregatea sa coboare de pe schele Ieroschimonah Paisie Olaru - Da-le, Doamne, un coltisor de Rai, Chipuri de monahi pe care i-am cunoscut (Ed. Trinitas, Iasi, 2005). Ivan Protcenco a urmat studii la Scoala de arte din Kiev, devenind unul dintre cei mai cunoscuti pictori bisericesti din Ucraina. Ca lucrare de licenta a avut pictarea bisericii Manastirii Soroceni, evidentiata cu mentiunea "magna cum laude". S-a casatorit, a avut trei copii si a luptat in Armata tarista (alba) in timpul Primului Razboi Mondial. In razboi, el si-a pierdut un ochi si a fost obligat sa picteze restul vietii avand un singur ochi. Toti cei trei copii i-au murit de tifos, iar sotia l-a parasit. Dupa razboi, fiind de origine nobila, a fost nevoit sa se refugieze la Chisinau (in Basarabia) pentru a fugi de persecutiile comunistilor bolsevici. Nu mai avea nici avere si nici familie si a trebuit sa se intretina pictand portrete ale oamenilor importanti ai vremii, dupa cum afirma arhim. Bartolomeu Florea. In Basarabia, el s-a recasatorit cu o ucraineanca, Pelaghia Scobiciova (nascuta la 1 octombrie 1891, din parintii Petru si Evdochia). Odata cu anexarea Basarabiei de catre URSS in iunie 1940, Ivan Protcenco s-a refugiat peste Prut, in Romania. Neavand acte, el a fost ajutat de un calugar de la Schitul Darvari din Bucuresti, Nicanor Bica, caruia ii picta icoane, locuind in capitala si apoi in casa unui credincios din localitatea Afumati. Egumenul Cleopa Ilie de la Manastirea Sihastria a vazut una dintre icoanele pictate de Protcenco si, recunoscand talentul pictorului, s-a dus la Bucuresti sa-l cunoasca. Cei doi s-au intalnit in toiul unei nopti, intr-o casa darapanata din apropierea Bucurestilor, iar parintele Cleopa l-a ajutat sa-si faca acte (cu ajutorul arhimandritului Teofil Pandele, prietenul egumenului care lucra la Ministerul Cultelor) si l-a adus la Manastirea Sihastria, impreuna cu sotia acestuia. Perioada sederii la Manastirea SihastriaIcoana "Tanguirea Maicii Domnului" pictata de Irineu Protcenco la Manastirea Sihastria.Ivan Protcenco a adus cu el la Sihastria icoanele Catapetesmei, care erau deja pictate (se pare, cu destinatia Muntele Athos) si celebra icoana Axionita, care se afla acum in Paraclis. La scurta vreme dupa sosirea la manastire, i s-a cerut sa picteze o icoana, "de proba". Dupa ce s-a rugat mult la Maica Domnului, el a pictat celebra icoana Tanguirea Maicii Domnului. Dupa cum marturisea parintele Paisie Olaru, Maica Domnului i s-a aratat in vis si i-a multumit pentru felul in care a pictat-o Ziarul Lumina, 10 martie 2006 - Povestea vietii lui Irineu Protcenco (articol de Timotei Aioanei). Inainte ade a se apuca de pictat, el citea Vietile sfintilor si se ruga. Ivan Protcenco a pictat la Manastirea Sihastria timp de sase ani (1947-1953), neavand in acest timp nici un ucenic si preferand sa lucreze singur. Era ajutat uneori de arhimandritul Ioanichie Balan, ucenic pe atunci la manastire, care isi amintea urmatoarele: Eu ii cumparam vopsele si ii preparam uleiul. Ii dadeam la mana materialele. Aveam 20 de ani si il ajutam, el fiind pe schela. Interesant, in timp ce el lucra, sotia lui, Pelaghia, se ruga. Citea o psaltire pe zi, iar el statea pe schela. Nu manca nimic de dimineata pana pe la trei dupa-amiaza: "Parinte, daca mananc, eu nu mai pot sa pictez in ziua aceea. Deci, eu trebuie sa postesc ca sa pot lucra..." Numai cu post a pictat. Ea se ruga la chilie si el era pe schela. Daca intra cineva in biserica, nu mai putea picta. Se oprea, chiar de nu stia cine este. Am inteles, pe urma, ca avea rugaciunea inimii. Rugaciunea de taina, ce lucreaza in interior, in inima, mistic, ca sa zic, si in aceasta atmosfera de ruga si de insingurare, dar, in acelasi timp, de unire cu Hristos, el picta" Arhim. Ioanichie Balan - Marturisire in filmul de televiziune "Fericita nefericire a unui pribeag", realizat de scriitorul Grigore Ilisei. Pictorul prepara culorile din petale de flori si din unele plante sau chiar din rugina. Rugina era frecata pe piatra si pusa in ulei de in, culoarea rezultata fiind folosita mai ales pentru pictarea umbrelor. Dupa ce termina de pictat, manca si se ducea sa se odihneasca in liniste in cimitirul manastirii, unde avea banca lui, pe care ceilalti calugari o numeau "banca pictorului". Vorbea foarte putin si se ridica de pe banca atunci cand cineva se apropia de el. Cunoscutul duhovnic Paisie Olaru marturisea ca il pomenea permanent in rugaciunile sale Ieroschimonah Paisie Olaru - Da-le, Doamne, un coltisor de Rai, Chipuri de monahi pe care i-am cunoscut (Ed. Trinitas, Iasi, 2005). Calugarirea si moartea saBolnav sever de plamani si de inima si cu un singur ochi si simtindu-si aproape sfarsitul, Ivan Protcenco a cerut in luna august a anului 1953 sa fie calugarit si tuns "in schima cea mare" cu numele de Irineu, eveniment ce a avut loc chiar langa icoana Prea Curatei pictate de el. A trecut la cele vesnice a treia zi dupa calugarie, la data de 23 august 1953. A fost inmormantat in cimitirul manastirii, in spatele mormantului staretului Ioanichie Moroi.Icoana " Homo" pictata de Irineu Protcenco la Manastirea Sihastria.] Sotia sa, Pelaghia, a ramas ca sora la Manastirea Sihastria, pictorul punand aceasta conditie cand a venit acolo. A dus o viata chinuita, martusind uneori: "Nu stiti ce inseamna sa traiesti printre straini, in tara straina". In primavara anului 1980, simtindu-se din ce in ce mai rau, a cerut si ea sa fie calugarita si a primit numele monahal de Pelaghia. La fel ca si sotul ei, la trei zile dupa calugarie, a rugat sa fie chemat parintele Cleopa, ca nu mai are mult de trait. Acesta a spovedit-o si apoi a venit in biserica, la Sfanta Liturghie, unde la sfarsitul Vohodului mare, din pragul bisericii, duhovnicul a strigat: "Pomeniti-o si pe maica Pelaghia, ca s-a dus la Rai" Ziarul Lumina, 10 martie 2006 - Povestea vietii lui Irineu Protcenco (articol de Timotei Aioanei). Maica Pelaghia a fost inmormantata si ea in cimitirul manastirii. Dupa cum isi amintea arhimandritul Ioanichie Balan intr-un film de televiziune inchinat pictorului, aflam urmatoarele: "Dupa cateva zile de la moartea lui, vine o femeie straina. N-o stia nimeni. Si intreaba: aici e Manastirea Sihastria? Da, i se raspunde. Zice, mai departe: Aici a trait un pictor Protcenco? Da, i se spune. Asa-i c-a murit. Unde-i ingropat? In cimitir. Unde-i cimitirul? Uite, pe dealul acela. Nimeni nu i-a dat importanta. O femeie batrana si straina. S-a dus la cimitir si a inceput sa planga. Era femeia lui dintai. Plangea ca un copil: "Eu te-am inselat, eu te-am lasat, eu sunt o criminala." Vorbea singura cu acea cruce de la capataiul lui. A plecat apoi in drumul ei. Se pare ca a murit la Vatra Dornei, inainte de 1990 Arhim. Ioanichie Balan - Marturisire in filmul de televiziune "Fericita nefericire a unui pribeag", realizat de scriitorul Grigore Ilisei. In prezent, icoanele pictate de schimonahul Irineu Protcenco se afla in paraclisul Manastirii Sihastria, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Schitul Darvari, Schitul Icoana Noua, Manastirea Crasna, bisericile din Grinties, Pipirig si Radaseni. Unele dintre icoane au fost impodobite cu foita de aur, cu gravuri si chenare in email, tehnica denumita "cicanca". Printre bisericile pictate de el mentionam Paraclisul "Sf. Ioachim si Ana" de la Sihastria, Biserica Ciuflea din Chisinau, Catedrala din Chilia Noua, Paraclisul Seminarului din Ismail, un paraclis la Manastirea Chitcani s.a. Arhimandritul Timotei Aioanei povesteste intr-un articol ca insotindu-l pe arhimandritul Sofian Boghiu, cunoscut pictor bisericesc la pictarea unei biserici din satul Slatina, numit si Draceni din judetul Suceava, acesta a vazut in biserica parohiala o icoana a Maicii Domnului pictata de Irineu Protcenco. Parintele Sofian i-a cerut preotului paroh ingaduinta de a avea icoana in chilia lui mai mult timp pentru a-l inspira in realizarea picturii, incercand sa realizeze chiar o copie. Dupa mai bine de un an i-a restituit icoana preotului, marturisindu-i acestuia urmatoarele: „Am incercat, dar n-am reusit. Cine se poate pune cu marele Irineu Protcenco...“ Ziarul Lumina, 1 iunie 2008 - Misionarul din „pustiul Capitalei“ (articol de arhimandritul Timotei Aioanei) Sursa: Wikipedia sub licenta creativecommons.org si gnu.org   Cautari asemanatoate: Irineu Popa Irineu Pop Irineu Mihalcescu Irineu Popescu Irineu Duvlea |
|
 |
